Metamorphosis Revista CJRAE Galati – ISSN

20Mar/12Off

Cum sa ne crestem copiii

cum_crestem_copii_1
3
voteaza





Atât părinţii cât şi educatorii, profesorii reprezintã o sursã şi un context de învãţare esenţial pentru copil. Comportamentele copiilor se învaţã în interacţiunea cu alţi copii, în interacţiunea cu pãrinţii şi cu profesorii. Pentru a sprijini copiii în a învãţa atitudini şi comportamente funcţionale cu scopul menţinerii sãnãtãţii emoţionale şi sociale a acestora, este necesarã implicarea tuturor celor care interacţioneazã cu copilul – pãrinţi, profesori, colegi, media.

 Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe, abilităţi şi competenţe care nu apar atunci când persoana devine părinte. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la părinţi, din informaţiile pe care le citim sau le auzim. Uneori însă ceea ce învăţăm interacţionând cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental. De multe ori, pãrinţii au întrebãri la care nu au rãspunsuri sau observã comportamente ale copilului lor la care nu ştiu cum sã reacţioneze.

 Aceste randuri contin cateva principii pentru a oferi un sprijin pãrinţilor care îşi doresc sã ştie mai multe despre relaţia cu propriul copil, despre starea de bine a copilului precum şi cea personală.

   PRINCIPIUL 1: Copiii sunt buni
Atunci când un copil face un gest urât, nu înseamnă, pur şi simplu, că este rău. Nici nu ar avea cum. Mai degrabă este speriat. Şi nu poate vorbi. De aceea, de câte ori vedem un copil supărat, obraznic sau violent, să ne întrebăm ce i s-a putut întâmpla atât de rău încât să-i schimbe candoarea. Ce îl doare?... În spatele unui comportament nepotrivit, sunt emoţii pe care un copil nu ştie să le exprime, frustrări cu care nu ştie încă ce să facă. Sunt frici care îl macină şi pe care le ascunde. Noi, cei mari, trebuie să învăţăm să privim mai atent înspre cei mici. E nevoie ca adulţii să înveţe să asculte sufletul copilului. Şi să aibă răbdare, multa rabdare, deschidere si intelegere.

   PRINCIPIUL 2: A creşte un copil este o responsabilitate
Viaţa lui stă în mâinile adulţilor. De noi toţi, părinţi, dascăli, membri ai comunităţii, societatea în ansamblul ei, depind ei, copiii. Dacă ceva nu funcţionează în educaţia copiilor noştri, este de datoria noastră să acţionăm şi să corectăm. Doar aşa vom trăi într-o societate sănătoasă, în care gestul violent nu este primul gest pe care suntem tentaţi să îl facem.

  PRINCIPIUL 3: A educa un copil înseamnă a-l învăţa cum să trăiască printre oameni, astfel încât să fie în pace cu sine însuşi şi să-şi găsească locul care i se potriveşte în societate.
Bătaia, umilirea, agresivitatea verbală şi emoţională, lipsa respectului nu educă un copil. Doar îi distrug sufletul. Violenţa nu corectează niciodată un comportament negativ, ci inhibă reacţiile fireşti. Copilul ajunge să experimenteze dezechilibre în relaţia cu sine şi cu ceilalţi.

  PRINCIPIUL 4: A creşte un copil înseamnă a construi un destin şi a forma un adult
Durerea, frustrarea, furia şi lipsa de încredere îl vor transforma radical. De cele mai multe ori, pe viaţă. Un copil agresat este un copil privat de inocenţă. Între bine şi rău, limita este atât de fragilă! Un copil bătut va crede că violenţa este una dintre feţele relaţiei interumane şi poate deveni, la rândul lui, violent
o Bătaia îl învaţă pe copil frica, furia, ruşinea şi vinovăţia; nu îl învaţă respect, încredere, şi colaborare.
o Pedeapsa poate stopa pe moment un comportament problematic; dar pe termen lung comportamentul nedezirabil continuă să apară.
o Pedeapsa nu îl învaţă pe copil ce să facă. Ea poate genera mai multe comportamente problematice, fără să ofere alternative la greşeală.
o Folosirea pedepsei corporale în educaţie poate fi preluată, prin imitaţie, de către copii şi folosită ca modalitate de rezolvare a situaţiilor neplăcute prin care trec. Un copil bătut de părinţii săi învaţă să lovească la rândul său pentru a obţine ceea ce doreşte, în loc să deprindă strategii constructive de negociere şi de rezolvare a problemelor.
o Folosirea pedepsei afectează dezvoltarea stimei de sine a copilului, întrucât ea este cel mai adesea percepută ca o nedreptate, ca un lucru rău care se întâmplă, ca singurul lucru meritat de copil şi, prin urmare, creează ostilitate, resentimente din partea copiilor, afectând relaţiile de încredere ale acestora cu adulţii din jur.

PRINCIPIUL 5: Un copil porneşte în viaţă fără să aibă un bagaj de cunoştinţe. El învaţă să devină om, pas cu pas, zi de zi, cu fiecare experienţă nouă prin care trece, alături de noi, cei mari
Copilul trece printr-un proces de dezvoltare, iar rolul nostru, al adulţilor, este să-l ajutăm să se dezvolte şi să parcurgă acest proces în mod echilibrat. Copilul învaţă de la noi. De aceea, noi trebuie să învăţam la rândul nostru ce cerem unui copil şi cum îi cerem. Trebuie să învăţăm să-i ascultăm sufletul, oricum s-ar exprima acesta! În felul acesta, îl ajutăm să deschidă lumea şi să o înţeleagă.
Respectarea acestor principii este cu atât mai importantă cu cât cele mai frecvente cazuri de violenţă se întâmplă în familie şi în unităţile de învăţământ.
Putem deveni “cei mai buni”  în educarea copilului dacă adăugam la iubirea şi grija pe care o avem faţă de copii – cunoştinţele şi informaţiile oferite de profesionişti!

psiholog Adriana Cîrneciu